Galatasaray, echipa condusă de Gică Hagi, va da lovitura în 2011. Conducătorii clubului și-au făcut calculul că anul viitor vor intra în vistierie aproape 100 de milioane de euro, un buget record.
Gică Hagi primește la Galatasaray jumătate din salariul pe care îl lua Frank Rijkaard, dar „Regele” nu se simte nedreptățit. „Am venit cu inima deschisă la Galatasaray. Am venit să fac treabă, nu să iau bani și să nu‑mi pese ce se întâmplă în afara echipei. Timpul este scurt, dar după pauza de iarnă lucrurile vor sta altfel. Îmi voi face eu echipa. Acum am luat-o din mers”, spune Gică.
Noul stadion e principala sursă
„Regele” se va baza pe un buget generos, ținând cont că bașkanii Galatei au anunțat că anul viitor vor strânge aproape 100 de milioane de euro. Mare parte din bani vor veni de la noul stadion, „Turk Telekom Arena”. Se vor vinde abonamente pe mai mulți ani, vor veni bani de la parteneri, sponsori și de la evenimentele ce vor fi găzduite de arenă. Conform calculelor, 70 de milioane de euro vor fi aduse numai de stadion (Turk Telekom plătește 10,4 milioane de dolari pe an numai pentru a închiria numele arenei!”). Hagi revine astfel la Galata în cel mai fast moment al clubului din punct de vedere financiar. Totul e să rămână în funcție și în sezonul viitor.
Nu mă gândesc deocamdată la viitoarele transferuri Gheorghe Hagi, antrenor Galatasaray
I se spune „Hogea”
Dacă în fotbalul românesc este la modă apelativul Mister, în Turcia, forma maximă de respect față de antrenor este exprimată prin Hogea. Așa i se adresează și lui Gică Hagi majoritatea jucătorilor săi de la Galata. „Când l-am băgat pe Emre pe teren, s-a uitat la mine și mi-a zis: «Hogea, ce trebuie să fac?» Este un fel de profesore, maestre. Așa îi spuneam și noi lui Fatih Terim”, a declarat Gică.
Presa i-a trădat tactica
Galata a renăscut cu Hagi pe bancă, iar remiza, dublată de jocul de ansamblu, i-a făcut startul mai ușor. „Era și mai bine dacă surprizele mele rămâneau surprize. În meciul cu Fener pregătisem două mutări. Pino (foto, stânga) atacant central, așa cum nu mai jucase niciodată. Știam că Fener are fundași centrali masivi și că nu merge cu un atacant care să se bată cu aceleași arme cu ei. Îmi trebuia unul tehnic, care să joace jos. Păcat că nu a băgat mingea în poartă, deși ocazii a avut. Din păcate, ziariștii au aflat și au publicat informația. Antrenorul Fenerului și-a mai luat măsuri de siguranță”.
A doua mutare a lui Hagi a fost introducerea pe final a tânărului Emre Colak (19 ani). „Va ajunge mare. A jucat ce i-am cerut și de acum pot să-l folosesc la orice meci, dacă a făcut față pe vulcanul de la Fener „, a punctat Gică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER